Hey!
Sper că ești bine și te bucuri de noul week-end.
Eu cu siguranță mă bucur, mai ales după ce săptămână am îndurat până acum.
Tema asta să știi că e cu cântec. ☺
Mie îmi plac bufnițele, dar în afară de două perechi de cercei și un medalion, nu am nimic cu minunatele păsări. Se mai nimeresc să fie pe cutia de șervețele, dar atât. Și cât de mare a fost fericirea că în sfârșit a venit tema cu pricina.
Primul lucru pe care l-am făcut a fost să dau o fugă la magazinul meu preferat de nail art și să îmi iau plăcuțe cu bufnițe. Nu că nu aș putea să le desenez singură, dar timpul meu de manichiurit e limitat de când e Juniorul pe lângă noi. ☺